nu ești poetă
m-ai mințit
cu aceeași voluptate
cu care te zbați
în coșul pieptului meu
cînd vreau să uit
miezul ascuns al nopții
cum se răsucește ca o cheie
în gol

nu ești poetă
el golul
nu a vrut niciodată
să îți soarbă licărind
otrava culeasă
în potirul zilelor
iar sîngele tău a rămas
mereu neschimbat
nici o floare de foc
nici un strigăt nebun
pe buzele tale
de piatră

nu ești poetă
pe buzele tale
de piatră
doar gîndul meu apăsa
numele tău
repetînd același acord
obsedant
pe clapele
unui pian nevăzut
prăbușindu-se
în golul uriaș
dintre noi

nu ești poetă
nu știu dacă ești ștreang
sau funia mea
de salvare