Sub palida lumină rămasă prin colţuri
la ora două se poate vorbi în linişte
despre tot ceea ce n-au apucat să spună întemeietorii Romei
la ora două cineva meştereşte la broasca secretă
viii sunt morţi şi impregnat de săruri au chipul
şobolani şi păsări de noapte
ciugulesc luna prăbuşită în nămolul atomic
pe străzi ochi sparţi de cioburile osândei.

Trăiască marile companii petroliere
şi cele de transport galactic
- dacă acesta se poate numi metafora zilei -
vine frigul pe plaja pustie
un pitic somnambul face libaţii nepăsătorului zeu
plaja lumii la ora două piele de rezervă
aruncată prin unicul geam transparent
până unde la ora două
moarte-şi scutură nisipul de pe mâinile obosite
nu-i aşa se poate vorbi în linişte
despre tot ceea ce n-au apucat să spună
cei de la Los Alamos într-o zi de august
despre tot ceea ce n-a apucat să spună copilul
prea devreme căzut în puţul ascensiunii
la ora două când poetul mai gândeşte
la animalul sacrificat pe templele ierbii
când păsările îşi depun ouăle în reci cazemate
aburul sângelui tânăr ridică spaima
ascunsă după lucitoare reclame
la ora două eşti viu ce gravă umbră
vrea să-ţi acoperă chipul mâna streaşină ochilor
neîncăpătoare faleza pe care aleargă
în cârje nichelate un pitic somnambul
şi teama te sparge îndelungcumpănitule
ţăndările se opresc în timpane nu mai auzi
cum sângele se revarsă peste retine
nu mai vezi cum mâna se întinde
spre gura ce nu te poate rosti
la ora două suspect numărul unu
dezmembrat în funii demiurgice…