excepţia de la condamnarea de nevinovăţie începe de jos
de pe scări, de la etajul unu
unde cuib îşi face mereu un liliac
eu urc greu
şi asta nu doar pentru că între timp am luat câteva kilograme
gâfâi
nu sunt obişnuită cu asta
toţi îmi spun că trebuie să mă obişnuiesc
etajul trei
o floare prea mare
trebuie să o tai ca să pot trece
păcat
nimeni nu se gândeşte că mai sunt pe lumea asta
şi oameni care nu pot trece pe lângă flori
fără să se întâmple ceva

dincolo e numai liniştea
m-am obişnuit să fie doar a mea
nici măcar pisica nu mai prinde şoarecii insomniilor mele
îi lasă pradă pentru următoarea dimineaţă
când ştiu
o să mă trezesc
şi mă mir mereu
asta mi se pare cea mai tare scamatorie a vieţii
te culci te trezeşti
în rest
o să mă obosesc altădată

acum sunt obosită
şi vreau să dorm