într-o zi
la marginea mării
am închis ochii
o clipă
m-am declarat învins
înaintea ei
atunci o pasăre neașteptată
a venit din vazduh
a spart fereastra pieptului meu
s-a prăbușit în mine cu aripile zdrențuite
și a rămas acolo
m-am chircit și am bătut în cuie spărtura
pe drumul spre casă o auzeam uneori
cum încearcă să iasă
cum caută o scăpare o cale o fisură
un compromis cu mine
atunci s-a agățat de inima mea și a lovit-o cu ciocul
cu ghearele
mi-a ciugulit din ficat mi-a smuls din fiere
mi-a sfîrtecat plămînii
și s-a cuibărit în stomac
o mai simt uneori noaptea cum încearcă să zboare
tot mai încet tot mai rar
cum zvîcnește amintindu-și de îndepărtatul soare
cum plînge cu ochii orbi
visînd nețărmuritul albastru
apoi se face liniște
atît de mult încît dacă închid ochii
aproape aud marea desfăcîndu-și aripile
Comentarii
Frumos poem,
margas -
Frumos poem, parcă vine mai degrabă de aici, de lângă marea noastră românească decât de la oceanul acela atât de îndepărtat. Frumos și acest albatros ucis, Labiș, fantoma tuturor iubirilor mele insomniace, într-un cimitir care nu mai e de scoici, ci chiar în piept, printre organe.
Poem care mă face să nu regret că am fost reprimită chiar și cu întârziere aici pe site.
Sometimes waiting is worth for... right?
Dacă doriți să corectați vă rog 'chirchit' cu 'chircit', probabil ceea ce ați dorit să spuneți, scuze însă dacă greșesc.
Poem de peniță.
Margas.
"într-o zi la marginea mării am
nicodem -
"într-o zi
la marginea mării
am închis ochii
o clipă"
cred ca aici "o clipa" este ne la locul ei in comparatie cu actiunea de durata a ceea ce urmeaza cu pasarea si inchiderea ei in piept. mai degraba as vedea-o inserata aici:
"atît de mult încît dacă închid ochii
(o clipa)
aproape aud marea desfăcîndu-și aripile"
Marga,
Virgil -
Marga, mulțumesc dar te rog să mi te mai adresezi la persoana a doua plural. Never.
Și da, oricît de patetic ar suna, m-am gîndit la „marea noastră românească”. Ce să îi faci, uneori mi se face dor. Mulțumesc și pentru corectură. Eu nu îmi doresc blocarea niciunui cont pe Hermeneia. Și mă bucură revenirea ta.
E discutabil dacă textul acesta merită peniță dar nu am să caut eu calul de dar în dinți.
Te mai aștept.
e multă nostalgie aici.imaginile se
mignona -
e multă nostalgie aici.imaginile se întrec una pe alta în a exprima o lacrimă, un dor de ceva..
cel mai mult mi-a plăcut:
"a spart fereastra pieptului meu
s-a prăbușit în mine cu aripile zdrențuite
și a rămas acolo"-dar aş fi scos "în mine", este evident că vorbiţi despre d-voastră şi pentru că se repetă "cu mine" câteva rânduri mai jos.iertare!este doar o părere de cititor, sper să nu deranjeze.
finalul este pe măsura poemului, îl văd ca pe un zbor spre casă unde marea aşteaptă cu braţele deschise,dar cel mai mult mi-a plăcut comentariul d-voastră " Ce să îi faci, uneori mi se face dor".mă bucur întotdeauna să descopăr omul din spatele versului.mărturisesc că am avut mari reţineri în a mă înscrie pe Hermeneia ştiindu-vă director dar azi mă bucur că sunt aici şi vreau să vă mulţumesc pentru găzduiere, atât d-voastră cât şi celor care vă susţin prin implicarea pe texte.numai bine şi iertare dacă am vorbit cam mult, recuperez:)