“Tăcerea poemului
Prin înţelesuri clare
Dispare şi ne minte”

Mulţumesc că aţi ajuns acolo unde am vrut!

Urmarea sună aşa:

“Tăcerea poemului
Prin înţelesuri clare
Dispare şi ne minte
(că «dispare»)

De fapt ajunge să locuiască:

“Sub aripa păsării Vimp ȋntr-o nesfȃrşită vȃnătoare transluminează incendiul negru din cerb urmărind traiectoria verbului singular

doar spaţiul mai picură rar
acoperind cu o mantie aburitoare
copacii pădurii prin care
seva nu urcă

ah, nimic aici nu mai poate
să doară
şi este, este
atȃt de plină
absenţa cu timp
sub aripa păsării cuvȃntătoare
sub aripa păsării Vimp”