numai clipele sparg încă sticla
afumată de amintire

genunchii mamei leagănă un
vis că se repetă ceva într-o
ființă din altă
ființă

de ce pruncii vin țipând
dintr-o lume caldă în lumea
rece sau dincolo înveți ceva
ce nu poate fi destăinuit
în șoaptă

copilul ține în mână un ciob prin care vede
soarele