de la o vreme
mă opresc tot mai des
lângă o vitrină stil versace
și admir trupurile
în care nu mișcă nimic

am rămas singură
în acest decor artificial

vorbesc celui mai frumos manechin
despre durerea pe care el nu o cunoaște

da
eu sunt cel învins
din mine curge liniștea nopții
și rămân ca o statuie într-un câmp de maci
cu fluturi atrași de conturul buzelor

de prisos îndrăgostirea acum

vine o zi în care ceața miroase a trădare
și sângele dă semnal de retagere
în spatele cuvintelor