I.

Împăturind cu grijă un cer de mucava
ai să-l arunci în haos cu-atâta gingăşie!
în locul lui luceşte acum altundeva
grăuntele de geniu din marea nebunie

ciorchini de universuri în mâna ta se rup
şi stele noi palpită născânda bucurie
precum în mierea clară şi densă-a unui stup
extazul din regină adânca rugă-nvie

căci sufletul acesta descătuşat îl ai
ucis de fericire – ţâşnind avid să vadă
cum fulgeră prin crinii cambraţi precum o spadă
lucida nefiinţă prin gura cea de rai

şi-n astă strălucire ce-ncet se înfiripă
în echilibru Prinţul te ţine pe aripă.

(Va urma: II, III, IV…)