Cătuşe de iarbă ne-mpuşcă prin zidul de ceară
Lumina se taie în două fâşii inegale
Ne strânge în pumn, inefabil, un vis ca o gheară
Ce-şi taie, prin zilele noastre, orbite, o cale.

În dinţi mestecăm liliac, ca o dulce osândă
Purtată pe umeri sau frunte, o mândră tiară
Ne-apasă pe inimi sclipind ca o fiară la pândă.
Cătuşe de iarbă ne-mpuşcă prin zidul de ceară.

Prin noaptea cu stele cad zaruri zvârlite în pripă
Cu zgomot de sticlă călcată cu tălpile goale
Noi stăm în genunchi îndesând curcubeiele-n pipă
Lumina se taie în două fâşii inegale.

Purtăm, strâns de gât, sau pe braţe, felii dintro sferă
Zvâcnind prin orbite de aer o stea jugulară
Rămânem în visul de-o clipă dar tandra himeră
Ne strânge în pumn, inefabil, în vis ca o gheară-

Să taci înc-un secol să poţi să vorbeşti o vecie
Te rog, azi, iubire ascunsă în miez de fucale,
Învârte-te-n zarul ce soarta nici dânsul nu-şi ştie
Şi taie prin zilele noastre, orbite, o cale,

Ce-şi taie prin zilele noastre o cale?
Ce strânge în pumn, inefabil, un vis, ca în gheră?
Lumina ne taie în două fâşii inegale
Când firul de iarbă ne-mpuşcă prin zidul de ceară.