întunericul îmi învăluie camera
o cerneală păstoasă inundă inegal
pervazul ferestrelor
acolo degetele-mi descriu filigranat
caligrafii despletite-n delir
fără să atingă trupul nefiresc al sticlei
caut o umbră un duh al trecerii
un ecou
în această uriașă călimară maură
în care mă scufund
nimic însă
doar tăceri mă sărută
mă sorb
pînă cînd nu mai sînt decît
o ultimă lumină palidă
părăsită de umbre
o tușă inertă
de clarobscur