bărbatul acela vâna fazani
lăsa carnea la fezandat câteva zile
agăţată de tavanul cămării

ţin minte cel mai bine
schiţele lui în cărbune moale
chiar pe Isus răstignit de mâna lui
atât de încet şi subţire
trăgea cu pensula orice linie ca şi cum răbdarea
ar fi fost singurul papion alb
înnodat cu grijă
fără vreo pată fără şovăială
se deplasa de la o zi la alta ca un melc
sub un castel de nisip

de ziua lui de naştere pământul s-a zdruncinat de două ori
când a murit l-au îngropat în două locuri
sicriul nu încăpea adânc în groapă
au pus apoi otravă de şobolani
astupau o gaură apărea alta
dar cu răbdare poţi trece peste toate
pe dedesubt
sau de la una la alta

mai am câteva pene de vânător
deasupra rafturilor mele cu cărţi
umbrele fug între pereţi şi tavan
apar găuri în amintire
fazanii agăţaţi tremură
precum clopotele în grindină
alte umbre dispar încet
morminte pierdute sau regăsite
inocente
ca nunţile de fluturi