mi se texturează pielea sub farduri,
pe cine să mint ,
păpușile mă arată cu degetul,
mă învelesc în hârtii, tehnici, împachetez străzi,
le pun în cutii, o să supraviețuim vintage,
în secolul asta nu mai plouă și nu mai vine primăvara,
stau toți cuminți pe scaunele lor cu un picior învârtitor și acolo e centrul, spun ei,
aici e centrul, repetă ei,
eu nu vreau să aud că ar exista un așa loc,
trec pe deasupra , lunecând ethereal, lubrificându-mi sentimentele în albeața gălbuie a norilor

pe bune, pe cine să mint
prea am crescut cu toții de sus in jos,
tot alergând pe capetele morții,desculți,
moarte nu ne prinzi, babă fără dinți,
vine vântul cel mare și ne vântură pe toți,
moarte tu de ce nu mori, nici eu nu o să mor, am promis, am promis...

țin ușa bine închisă,
rămane spărtura din zid, afară furtună
nebunii își imaginează doar un anotimp,
țin pumnul închis să nu zboare gândăcelul, să nu-l văd cum moare,
să nu mă răsucesc deodată în mine și să se facă întuneric...

am promis, am promis