un răsărit mazarin îmi dezlipeşte pleoapele
printr-o lovitură de teatru împinge noaptea
de-o parte şi de cealaltă două uşi glisante
atenţie se schimbă scena papal chipul radios
se înalţă din scaun strigând pace pace
nu ştiu cum poate să ia o decizie rapidă
să mă seducă să mă alimenteze cu mister
cred că a învăţat de undeva arta disimulării
face compromisuri şi foarte diplomat
ajunge la inima mea pe care printr-un tratat
avantajos şi fără canoane o cucereşte

nu mai sunt sigură că situaţia mea internă
îl interesează nu regatul în care iubirea
hoinăreşte aiurea fără adăpost fără protecţie
mai degrabă tot ce se află în afara sufletului

şi poate că am să ajung să-l detest fiindcă
loial superiorităţii universului şi privilegiat
de mare se ambiţionează să mă trezească
la această bogată necredincioasă realitate