respir greu sub un talmeş-balmeş
de haine scrobite şi foarte şifonate
inima îmi bate anapoda
ori de câte ori ceasurile stau
sau trag o secundă înapoi
când bateriile slăbesc
(să fie deviaţia spre roşu a luminii?)

cu degete tot mai lungi şi mai drepte
mă închin în faţa soarelui-răsare
a muşcatelor călugăreşti
a semnului de carte din mătase roşie
uitat în Cartea lui Iov
(pe mormântul meu vor înflori măceşi)

încă mai arde locul gol din frunte
de unde a căzut o stea
sunt vinovată precum puiul de cerb
cu botul umed de iubire
în palma bărbatului ce-l va ucide
(poate că timpul nu este apă curgătoare)