să fii o adela
în cuşeta unui tren roşu prin China
pamblicile din șifon satinat au rămas departe
perdea la fereastra unui vagon tras pe linie moartă
astăzi doar câmpurile de ceai
mai amintesc de rochia verde flu flu
să fii o adela şi să spui
hai dragul meu să deschidem caseta mea de fată
uite: un creion o ascuţitoare
medalionul de argint albumul vechi august 1918
şuviţa de păr prinsă într-o romaniţă din bumbac
tabloul în care mă închipuisem sărutată de tine
- o cromatică naivă a buzelor-
dar poţi tu acum, poţi!
vezi cum dă orezul în spic pe muntele Pan Pomp Pu?
să fii o adela și să-ţi spui
sho yo sho yo
iată sunt mai aproape cu o gară
mâine după o altă haltă şi încă
soarele va lumina din podul palmelor mele
câmpia de lavandă
sho yo sho yo
tu singurul meu spectator în această cuşetă
o scenă fără arlechini
pune-ţi obrazul pe umărul meu
şi eu voi crede că e o floare de prun
Comentarii aleatorii