poftă de viaţă

imaginea utilizatorului nicodem

cele două aforisme erau scrise
în font frankruehl pe tricoul tău bej

“viaţa e frumoasă nu când la adăpost
aştepţi să treacă furtuna ci
când o trăieşti învăţând să dansezi în ploaie”
şi
“dacă ţinteşti mereu spre nimic
de fiecare dată vei nimeri ţinta”

am ocolit pământul de două ori pe la poli
să-mi sting ochii care
după ce te-au văzut luaseră foc
apoi în mykonos ţi-am ieşit înainte
cu flori de clivia
efharisto ai spus
şi-ţi tremura vocea
te-am invitat la un ouzo
lumina se trăsese discret în ulcioarele serii
pe buze îţi pocnise un zâmbet
ca bubuitul unui tunet îndepărtat
se vedea că ai poftă de viaţă
după felul cum priveai pe fereastră

discutam despre nana mouskuri şi zorba
brusc a-nceput ploaia şi ai ieşit să dansezi pe verandă
aşa se-mpătureşte ziua în casa cicladelor
mi-ai spus
eu îmi imaginam că sînt poeas
aveam o săgeată ascunsă în gânduri
şi când am tras
am lovit drept la ţintă