Noaptea din spatele zidului
este o fantomă descompusă,
din ochii ei se ridică ţepi.
Cred că asta mă face să mă tem
de timpul care delirează pe străzi
şi uită
cum fiecare putem muri
într-o clipă de neatenţie.

M-am învăţat să rup oasele vântului,
cu mâinile încleştate pe aripi,
să văd aerul sufletului cum trece
printre degete,
ca nişte ispite cu două feţe
din vremurile când nu eram atât de singur

O haită de temeri îmi urlă în trup
cu dâre reci prin nervi.
Ploaia măruntă se aşază sub piele
şi podurile se surpă
de vechi.