se aştern
leii desertului pe cabina de GAZ
duduie câmpul se termină
unde mergem întreabă şoferul
femeia se usucă între geamuri şi tace
oftând

satul se strânge în urmă – cândva zice bătrânul
era drumul întins
acum sunt palate goale din margine
în margine
se moare devreme
şi nu mai e loc

mânzul din spate râde fix are zăbală de muşte
verzi ca porumbul

de la copiii ploii la ciulini muribunzi
crapă-n silozuri belşugul
vopselei de frunze

când plânge femeia
caii albi nechează sub grajd