Coloana mea vertebrală,
asemenea unui copac uriaş,
s-a risipit cu flori cu tot,
pe când vieţuiam
printre anotimpurile
de sticlă.
Mai întâi
s-a împerecheat
prosteşte,
cu oglinzile
în care mă priveam
şi s-a stropit
cu parfumurile lor ieftine.
Acum zace ca un înecat
în lumina de amiază
şi seamănă cu o coadă de peşte,
la ţărm.
În apele ei de fum
îneacă
ultimele tresăriri de regret.

Doar ochiul drept mi se zbate
spre un punct fix.