Eugen, fără supărare, dar prin citez @bott, ai atins un vârf al penibilităţii importanţei de sine. Mă întreb oare ce brand eşti tu ori textele tale de e nevoie de o atât de minuţioasă cronometrare şi asigurare a paternităţii ideilor făcute versuri megasublime? Oare să nu mai avem simţul măsurii chiar deloc?

Despre text, texte: observ că ai un interes pentru poezia, să-i zicem, realistică, cu slabe tuşe plastice, cu accent pe transmitere cerebrala - modelul actual american. În ultima vreme, încerci să scrii o poezie-invectivă, reluând motive, mijloace şi cuvinte până la obsesie. Ok. Până aici, nimic rău. Problema vine în momentul în care citim tipul veritabil de poezie descris mai sus. Atunci ne dăm seama că, din cazua lipsei factorului liric latent (care e vital), din cauza timbrului impersonal, din cauza rigidităţii fenomenului artistic, din cauza slabei cunoaşteri a inflexiunilor/ nuanţelor limbii române, din cauza că, în cele din urmă, nu poţi crea, scrierile tale, în genere, nu trec de o proastă imitaţie cu caracter snob.

Tu încă (pardon!) confunzi relatarea cu transmiterea, nervul cu potenţa lirică, istorisirea cu atmosfera şi narcisismul cu revelarea. Tu încă (pardon!) consideri că absolut tot ce gândeşti sau trăieşti se poate şi merită făcut poezie. Tu încă scrii mai mult decât citeşti.
Rezolvă problemele astea, Eugene, nu data, ora, minutul şi coada de maimuţă. Dacă o să-ţi sape cineva în urmă, o s-o facă pentru ce scrii, nu pentru alintări patetice.

Cu sinceritate şi bine intenţionat
etc.