fără noi cresc sâmburii și semințele lumii
luciul lor are patina caldă a lingurilor de alamă / toate înghesuite în sertare de lemn
cu ele se sapă
primavara și doar atât se aude glasuri închise în
vase de lut nu esti prizonier nu vrei amnistii / atât știi
întotdeauna va fi ceva de crescut pe aceste pământuri
întindem apa peste ierburi ca pe o ie
până ce soarele tot mai departe o sa fie o stea înghețată
la marginea lui explozii de gheață care
or să ne ascută și mai mult simțurile
nu vrei căldură nu vrei aglomerare de pături albe
vrei nemișcare cu rasuflări reci
orașe părăsite și sate bătrâne case vopsite în albastru lângă mările de var
în care să nu se poată scufunda
în care să nu poată îngheța nimic
/ dar timpul o să ne îmblânzească , timpul o să ne facă nemuritori precum frigul.
Poezie:
Comentarii
- drumul spre noi -
a.a.a. -
Am convingerea că textul acesta e diferit faţă de ce şi cum scrii de obicei. Mai întâi, prin discurs - unul uniform/ închegat în ceea ce priveşte ideea/ conceptul şi derularea tehnico-artistică a acesteia/ acestuia. Nu mai avem fragmente care trebuie lipite/ umplute de cititor, nu mai avem imagini la limita dintre suprarealism şi fracturism. Aş spune că scrierea e de un neoromantism pur, dar a categorisi un text doar într-un curent e cumva livresc/ superficial. Îmi place mult spontaneitatea şi autenticitatea (poate a doua este rezultată din prima), îmi place cum imaginile dezvelesc idei (nu ingenioase, dar cu siguranţă personalizate), ci nu invers, îmi place emoţia resemnată din final (un final foarte bun), îmi place că slash-urile sunt mai puţine (doar trei! - record), îmi place şi titlul, pentru că îndrumă cititorul pe drumul propus de poezie, chiar dacă, luat separat, e un mic clişeu aforistic (plus de asta, nu e în engleză!), îmi plac şi altele:
"vrei nemișcare cu rasuflări reci
orașe părăsite și sate bătrâne case vopsite în albastru lângă mările de var"
etc.
Ai un typo în versul doi, iar aici:
"cu ele se sapă
primavara și doar atât se aude glasuri închise în
vase de lut" - aş rearanja, altfel topica e tare de cap.
Felicitări!
adrian, mulțumesc pentru
aquamarine -
adrian, mulțumesc pentru analiza. da, e posibil sa fie altfel, și ca de fiecare dată, nu pot să spun decât că e așa cum e :).
pentru mine a fost o stare fulger si ma bucur dacă așa cum s-a concretizat a iesit mai ok. / prin comparație.
am sa ma gandesc la problemele semnalate. merci mult!
- peniţa-fantomă -
a.a.a. -
Nu înţeleg de ce nu apare peniţa... La celelalte texte a apărut.
Virgil, te rog, poate există o rezolvare.