Am sărit cu elan peste iedera zveltă,
și-am fost tras în vârtejul din filele roase,
care-n galbenu-i sul m-a cuprins ca o deltă,
și în larg mi-a purtat bătrânele oase.

Peste văi de-amintire, laviuri de umbre
translucid se ațin, în abruptele maluri,
așternând în tăcere culorile sumbre
peste aripa prinsă-ntre pietre și valuri…

Regăsesc în ruine, în ora târzie,
sub coloșii de gânduri, iubirea zdrobită,
mă atinge suflarea-i ce încă adie,
și miresmele-și lasă în clipa albită.