De ce-ți rămân în preajmă și pasărea iubirii
Nu-mi fuge, dezrobită,-n azururi, către sud,
Când îmi alungi cu biciul purtărilor zefirii
Și-mi faci pe spate brazdă, zâmbind atât de crud?
Ce vrajă-ți stă-n putere de-mi domolești voința
Însămânțând cuvântul cu spini, pe care calc
Și-apoi, cu-nduioșarea călăului, ființa
Zdrobită de durere mi-o-așezi pe catafalc?
De ce-ți aștept dezghețul ca pe o nouă moarte
În fiecare clipă, pe jumatate fiert?
De tine sunt aproape, de mine ești departe,
Dar îmi aștern speranța în cuibul vechi și iert,
Căci văd dospind în pieptu-ți dorința de iubire
Și zborul fară tine, îmi pare-o prăbușire.

11 II 2009