Când dintre noi distanţe se şterg şi se ridică,
Foşnind încet, cortina întâiului sărut,
Mă-ntreb ce comedie sardonică sau mică
Şi laşă tragedie în noi a început…
Am repetat o viaţă pentru un rol de-o noapte
- A unsprezecea - însă alunec sub balcon,
Tiradele-mi aprinse se-mpotmolesc în şoapte,
Iar mâna mi-e strunită de trac şi ghinion…
Sub ochii tăi de ambră ce-mi bat în suflet cuie,
Peste lumini şi umbre, iernaticul decor
Se prăbuşeşte, nimeni în jurul nostru nu e,
Iar eu devin, iubito, un simplu spectator…
În pauză aplaud şi-aştept ca între noi,
După sfârşitul lumii, să-nceapă actul doi.