La moartea mea prin testament, în lume
Voi răspândi virtuțile-mi de-a pururi,
Dar tu iubite, uită al meu nume,
Căci vei găsi la mine doar cusururi;
De-l vei păstra prin născociri integru
Și ai s-arăți, prin laudă, ce soi e,
Vei fi faimos și adevărul negru
Îl voi îmbrățișa de bunăvoie;
Dar dragostea limbută, cu mincină
Va-mpodobi omagiul către mine;
Îngroapă-l deci cu trupul împreună
Și nu-mi trăi alături în rușine.
De voi plăti pentru ce las în urmă
Și tu iubirea fără rost ți-o curmă!

Sonet LXXII de William Shakespeare

O, lest the world should task you to recite
What merit lived in me, that you should love
After my death, dear love, forget me quite,
For you in me can nothing worthy prove;
Unless you would devise some virtuous lie,
To do more for me than mine own desert,
And hang more praise upon deceased I
Than niggard truth would willingly impart:
O, lest your true love may seem false in this,
That you for love speak well of me untrue,
My name be buried where my body is,
And live no more to shame nor me nor you.
For I am shamed by that which I bring forth,
And so should you, to love things nothing worth.