Se prăbuşeşte frunza obosită
De friguri adunate în nervură,
Covorul galben parcă nu se-ndură
Să fie haină pentru noua pită.

Rugina de sub brume stă pe gură
Iar printre buze limba e vrăjită
De izul de gutuie şi agită
Valuri de cute arse pe figură.

Mai trece-un timp, s-a dus încă o vară,
Păreri de rău se trag înspre seminţe,
Speranţa se-odihneşte într-o gară

Purtând la sân blesteme şi credinţe.
E toamnă iar şi lumea toată-i goală,
Tristeţile îmbracă strai de gală.