Spiridușul

imaginea utilizatorului aleena

A fost odată un scriitor de povești.
Și lui i se întâmpla așa: după ce termina de scris o poveste, venea un spiriduș, sărea pe hârtie, citea tot și zicea:
- E adevărat ce ai povestit, e adevărat ce ai povestit!
Atunci, scriitorul, foarte curios, îl întreba:
- De unde știi?
Dar spiridușul dispărea mereu înainte de-a auzi întrebarea.

Nu era poveste pe care spiridușul să n-o citească și să nu-și dea cu părerea.
Poveștile care îi plăceau lui și i se păreau adevărate, doar acelea ajungeau la copii.
Dacă se întâmpla să zică vreodată:
- Șterge tot ce ai scris, repede, că sunt supărat!, scriitorul ștergea și trecea la altă poveste.
Și se gândea cum să facă să-i placă nemulțumitului.

Într-o zi, i-a venit și ideea.
Ca să nu poată să mai zică spiridușul ceva de rău, l-a chemat înainte să se apuce de scris:
- Spiridușule, vino!
Nimic..
- Spiridușule, vino,... te rog frumos!
Iar nimic.
Atunci scriitorul îl rugă și mai fierbinte:
- Spiridușule, vino, te rog frumos, ... am nevoie de ajutorul tău!
Hop, mititelul pe hârtie, printre literele care încă nu se vedeau.

După ce vorbeau un minut, povestitorul se înviora și era plin de idei.
Care mai de care mai strălucite.
Iar poveștile curgeau una după alta.
Și toate îi plăceau așa de mult năzdrăvanului, încât îi chema și pe spiridușii celorlalți scriitori, ca să se bucure împreună.

Proză: