pusă a fost pe muchia sticloasă, capricioasă
a unei dimineți de aprilie.
aripa împietrită mimează zborul;
ciripitul înghițit este.
spiritul păsării împăiate zgâriat este de strâmbăturile
falselor fantome de Halloween;
împuns de strigătul rămășițelor umane,
întinse
pe
suprafete încordate de spaimă.

spiritul păsării artificiale-
desigur
rămâne fidel
existenței:
se refugiază în sunetul prelung, lingușitor al viorii;
în culoarea scânteietoare a unei panseluțe;
în elixirul tinereții al unui vers scris pe un nor.

moartea
poate fi
pentru pasărea căptușită cu paie
o altă viață...
în care
reveria
este un dar, o binecuvântare-
s-o pună la adăpost de ravagiile răutății.