e atâta tăcere
în gălăgia noastră
singurătăţile se prefac
amabile
şi plimbă oamenii de mână
pe străzi din ce în ce mai scurte
pline de sensuri interzise
nopţile devin refugii
pentru suflete vechi
chinuite de albul vitezei
iar poeziile se citesc cu ochii închişi
în camere goale
departe de ucigaşii
tristeţilor

treptat am devenit decor...