Întotdeauna te-am privit plină de aripi plutind
Între marginile aceleași rame
În golul aceleași uși
În adâncul spațiului plină de voaluri
Întărâtată cu reproșuri și haine
Învechite de câte ori au fost
Îmbrăcate.

Albul peretelui care înconjur rama
Alcătuită din lemn de cedru vopsit
Avea nenumărate defecte
Antipatice privirii mele
Aiurea risipită
Arar.

Rețin fereastra ca pe o pasăre în gând
Reflecta imaginea oglinzii prin care
Repetam existența ta în mișcare
Redevenind fir de nisip continuu
Risipă a neputinței noastre
Readunând în cădere
Resturile.