tristeţea nu-mi cere voie

imaginea utilizatorului sebi

nu ştiu ce tristeţe îmi întârzie în suflet
aşa cum zăboveşte toamna pe câmp

mai simt mirosul zilei de ieri
textura de oameni
locuri şi gânduri
dar tot ce a mai rămas
e un cuvânt deja exotic
un inel din trunchi de os
care a fost îndepărtat din mine
la graniţa dintre noapte şi zi
pe ascuns

aş vrea să adun sângerarea
soarelui de pe lacuri
tot ce s-a dus în amurg
prin oglinzi cu apele uitării
mi-e dor de mine ca de un mort drag

început de noiembrie moale învins
violoncele bolnave
în puncte cardinale

început de înnoptare
mirosind a iarnă timpurie
ziua îmi şade
ca o pasăre ucisă
în tolba de vânătoare

nu ştiu ce tristeţe
îşi plimbă prin mine
o eleganţă desuetă