Căutăm uneori bucurii înșelătoare
ascultăm sunetele sferelor oarbe
pierdem din vedere clipa
care curge ca o apă pe relieful în ceață
cu stelele uitate pe munti.

În noptile de coșmar furișate-n castele
ne așteapta femeia cu părul de vânt
cu o mângâiere neterminată pe buze
să înțelegem această întâmplare.
Se așează pe obiecte umbra tăcerii
sub aripa rece de cleștar a momentului,
rostogolim zilele peste neliniști ciudate
îndepărtându-ne de adevăr.

Când nu mai putem rostogoli nimic
vin tinerii să ne învețe
un mers al lumii peste nopțile ucise
cu buze umflate, fire de nisip și scoici.
Vine valul schimbării ne-ntrerupte
nu se poate opri îndoind viața altora,
frumoasele femei de odinioară
încarcă în corăbii trecutul.
Noi ne îmbarcăm pe vaporul galben
lângă altele, tinere excedând în mișcări
aruncate peste ochii noștri opaci
Odată cu valurile spre țărm
Care se sparg în uitare.