Hârtia, creionul, masa de scris, gândurile plecate
Liniștea o capcană în care am fost prins,
Ferestrele se îndepărtează continuu
Și nu înțeleg ce înseamnă scrisul.

Dacă m-ar interesa ceva de neimaginat
Aș simți o prezență în spiritual meu secetos,
Creionul ar putea deveni sonor pe hârtia albă
Și cuvintele ar curge ca o apă umflată.

Să gândesc ceva negândit, să am o revelație
Ori să desenez ceva pe pereții galbeni pal,
Sunt într-o liniște nenaturală, obositoare
Ca o muscă prinsă-n pânza de paianjen.

Vreau să mă salvez cu-n surghiun în noapte
Dar am lumini la stâlpul de dincolo de geam,
Nu e prima dată când pătimesc mâzgălind hârtia
Cu ceva în care aș vrea sa cred mai încolo.

Nimeni nu m-a pus să-mi dau cu părerea
Mai ales în scris unde părerile te ucid,
Voi toți sunteți prietenii mei dacă mă salvați
De la acest travaliu în care mă zbat zadarnic.