uneori nu înţelegeam
de ce călătoresc oraşele
spre ţările calde
în locul păsărilor

dispar misterios
în fiecare toamnă
rămân cuiburile
în care au respirat ostenite
au plâns când copacii au fost
scoşi din beton
mutilaţi
au visat
timpul lasă noapte de noapte
câte un ou
în curând
iarna îşi va număra puii din noi
îi va striga pe nume
dar nu vom răspunde
la strigătul ei
vom rămâne îmbrăţişaţi
în ascunzişul cu lună
adunând nume de străzi în memorie
inventând altele noi

amintirile ne vor acoperi
în interiorul lor
ca un fir de bumbac
pe un ghem
rostogolit de pisică
la lumina focului din cămin

în noi se vor lăsa pleoapele