dimineața se ghemuiește înfrigurată între palmele tale
rugându-te
să nu arunci strada mea la gunoi ca pe o hârtie mototolită
împăturește-o
până i-or da colții de dragon
să iasă afară
devenind realitate
pe când transporta nori de cerneală
în china town
un bătrân i-a vorbit astfel despre vise
(străzi sparte într-o cană)

din împletitura orașului
tragem de fir o stradă
o descoasem
mestecând-o printre dinți
ca un sfârc moale
de femeie
rup bucățele mici de hârtie pe care
îți scriu zilnic
între două zămisliri fierbinți