Profit de amanilitatea Conducerii Hermeneiei şi postez în continuare o primă recenzie a cărţii mele “Dincolo de ironie şi ironism”.

„DINCOLO DE IRONIE ŞI IRONISM”
– O NOUĂ CARTE DE GORUN MANOLESCU -

Geo SĂVULESCU

NOTĂ: Această recenzie va apare, sub Copyright, în luna octombrie a.c., la Editura Mega din Cluj-Napoca, in revista "STUDII SI COMUNICARI / DIS, VOL. III, 2010", a CRIFST sub egida Academiei Romane, la rubrica "SEMNAL EDITORIAL. RECENZII" si va putea fi accesată pe site-ul http://www.studii.crifst.ro. Pentru publicarea ei acum s-a obţinut dreptul de reproducere atât de la autor cât şi de la redacţia revistei menţionate.

Coperta cărții: Gorun Manolescu – „Dincolo de ironie și ironism, plecând de la discuții virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo”, Editura Paideea, București, 2010, 205 p.

Gorun Manolescu, în cartea de faţă, pune în discuţie postmodernismul ca şi New Age-ul, de fapt o mare desfăşurare de forţe care a încercat şi încă mai încearcă, în domeniul atât de sensibil al filosofiei şi artei, să domine gândirea noastră astăzi.
Deşi vizează ţintele, uneori mişcătoare, mergând de la Kierkegaard, Nietzsche, Rorty, Baudrillard, Derrida etc. şi chiar o anumită interpretare deformată a lui Wittgenstein de către aşa numita filozofie analitică, cred că adevărata cheie a acestei lupte pe care Gorun Manolescu o dă este cea cu adversarul cel mai redutabil şi anume Deleuze de care nu se sperie. Nu te poţi speria de nimic când ai argumente. Deleuze este, poate, cel mai bine pregătit dintre filosofii postmodernismului. Are nu numai o pregătire filosofică de excepţie dar şi una matematică foarte solidă pe care mulţi alţii n-o avem, şi are argumente bine construite.
Numai un gânditor ca Gorun Manolescu, chiar dacă este autodidact în domeniul filosofiei, este, în schimb de talie să poată intra in dialog cu matematicienii, cu cei ce ştiu multă fizică, cu cei ce au atuul ştiinţelor exacte. Aici sunt şi cele mai frumoase, cele mai atractive, părţi ale cărţii şi originalitatea ei indiscutabilă prin imaginarea unor dialoguri în virtual, un adevărat ping-pong al replicilor inteligente . Nu se poate trece cu vederea nici interpretarea autorului despre jocurilor de limbaj wigensteiniene, incluzând o anumită punere la punct a valorii pe care o poate avea teorema lui Gödel sau teoria transfinitului matematic a lui Cantor care l-a ajutat pe acesta să-şi demonstreze teorema.
Discuţia, de data asta non virtuală cu Negoiţă, cel larg cunoscut şi recunoscut pe plan mondial în domeniul logicii fuzzy, deschide cea de a treia parte a cărţii. În această ultimă parte, Manolescu Gorun susţine un nou punct de vedere axat pe convingerea că, mai devreme sau mai târziu, toată lumea o să observe importanţa sacralităţii care va deveni paradigma dominantă a postmodernului în care am intrat, lăsând în urmă postmodernismul şi New Age-ul.
Acest punct de vedere, avansat ca o ipoteză (discutabilă ca orice ipoteză cum recunoaşte chiar autorul) ar putea reprezenta o posibilă ieşire din degringolada în care ne aflăm acum pe toate planurile. Şi nu vorbesc numai de actuala criză economică ce pare a se adânci din ce în ce mai mult ci, mai ales, de cea a culturii, mult mai profundă. Acesta este mesajul pe care vrea să-l transmită autorul chiar din titlul cărţii.
Pentru cei neîncrezători în acest mesaj se poate spune că între ironie şi nostalgie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer. Astfel s-ar putea spune că această carte mizează pe o ironie nostalgică. Aşa să fie? Dacă se va citi ultima parte a volumului se va putea observa că argumentarea este departe de a miza pe o revenire la o anumită religie sau diversele alte religii, mai mult sau mai puţin viciate de tot soiul de dogmatisme fundamentaliste. Las cititorii singuri să descopere sensurile pe care autorul le dă unui nou tip de sacralitate.