în timp ce căutam ca un orb
ziguratul poetului
m-am lovit cu moalele capului de
pragul de sus al sinelui
am văzut stele verzi țuguiate
arătau ca nişte smochine înşirate pe aţă
între mâine şi ieri era întuneric
doar ziua de azi şi cea de apoi licăreau ca
două enigme

din zodia racului se rupea umbra unei făpturi
o vedeam ca pe o semnătură pe un act de adopţie
ca pe-o pecete pusă pe intuiţia mea
un quid pro quo amiabil
mi-a atins buzele cu gânduri păstrate în
suluri de cărţi

omul acela din mine în care abia dacă încăpeam
avea o gravitate de stonehenge, de sphinx
şi cu o voce care umplea rotocolul pământului mi-a zis
iată cât de mare ţi-e cucuiul din suflet