sînt omul locuit de grădini
clădirile de primprejur trec ţanţoşe pe lângă mine când
mă văd orb mut surd absent la croncănelile lor
(îşi fac manifest din a turui încontinuu verzi şi uscate
ca femeile la un pahar de café zürich)
eu mă fac că nu le văd pulpele goale
nu mă gudur la picioarele lor ca un shih tzu scăpat din cordon
nu le aud indignarea şi nu le spun cu timbru sonor verde/albastru
vai ce frumoase
ce de sticlă non mi toccate
mai sînteţi!

sînt un om locuit de tăceri intersecţii şi fluturi
vorbesc doar cu metresele timpului
zgâtii de păsări se găinăţează pe barba mea încâlcită
altele îşi fac din iarba somnului cuiburi în creştet
uneori talpa cucoanei îmi trezeşte amintiri dureroase

atunci mă scol din scheletul meu de sârmă ghimpată
şi plec prin cimitirul oraşului să-mi caut decoraţiile
pierdute odată cu trupul