sunt pus la păstrare
în lumea aceasta ca într-o debara
căreia destinul i-a spart ferestrele
uneori cred că sunt un edificiu
o casă radio cu reperele dezlânate
pe cerul cenuşiu
aştept un proiect pentru ruine
poate mă vor transforma în deceniul acesta
într-un complex comercial pentru
toate vieţuitoarele din întuneric

până atunci începe spectacolul meu
prin poarta lăuntrică
intră scaun după scaun
închipuie un amfiteatru
se aprind reflectoarele
prin capetele oarbe de bufniţe
din colţuri
se zgâiesc direct în culise

în scenă intră partea mea luminată
deschide spectacolul
sufleorul cântă din trâmbiţă replica

în spatele cortinei
partea mea crepusculară
aspiră strălucirea
la sfârşit din săculeţul de praf
mă vor chema la rampă aplauzele