Ce să zic? Un text interesant la prima vedere. În care „Anti-oedipiana” schizofrenie e deturnată de la capitalism la re-scrierea istoriei. Are tot tacâmul: dezastru, simulacru badrillardian (vezi şi „Harta şi teritoriul” lui Borges), pseudo-melancolie ironistică şi, mai ales, spermă, o imensă spermă care inundă totul în urma unui futai generalizat al Hazardului deleuzian. Toate acestea dovedind că autorul şi-a însuşit bine lecţia PoMo. Dar totuşi… Totul este pătruns de un aer de plictiseală vetustă a rutinei lipsite de trăire, a unei repetiţii lipsite de „diferenţelele” deleuziene în absenţa cărora nu mai apare nimic nou, şocant ceea ce aruncă, în final, textul în derizoriu lipsindu-i chiar şi germenii „autodistrugerii” gen Derrida prin imposibilitatea unei „interpretări” a subtextului care să te conducă la altă „interpretare” care, la râdul ei să te ducă la alta ş.a.m.d. ad infinitum