Alchimistul tocmai terminase de citit o lectură anevoioasă
Magna Principiae Phisicarium, cand Laetiția pătrunse invoalată
prin curbura zidului de tip antic, scorojit. Avea o vitală nevoie
de piatra filozofală pentru neiubirea care o pândea sub alcov.
Bărbatul Laetiției o înșela, aflase, dupa datină cu sora mai nubilă, Calista.
Incestul se pedepsea lent, cu pumnal înmuiat în otravă de mercur,
un strop cât o lacrimă de fecioară.
Sub perdele verzi de catifea se zăreau corsete de tortură și
alchimistului îi lunecă -mirare mirabilis- o iguană gustoasă în
plumbul topit, siderat de buze seci în golul gastronomic.
Văzu stele verzi omul când Laetiția, ornată cu șerpi în păr și viclenie
de senator patricid i se oferi nudă, perversă.
Otrava era la numai doi stânjeni mocnind a crimă și pedeapsă.
Se doreau într-o moarte trădată, demnă de un cezar. Bărbatul își consultă
ceasul de nisp scapular, cu limbile ruginite, greu de pronunțat.
Mai era timp, cât de o eclipsă parțială.
Avea de ales între o dragoste fugară sau o moarte eternă.
Laetiția astepta decizia culcată comod pe spate între ibrice cu poțiuni
ce emulau dezmățul. Se ruga în latina cea mai aleasă folsind liber
gerunzivele ca să câștige partida și să capete lovitura de grație în
apendix. Să devină brusc iubită, adorată în decădere, curtată pe treptele
forului, cu Marcellus în straie albe alergând desculț în urmele ei
văluroase umbre.
Alchimistul alese pumnalul sedativ căci se știa impotentus senilus
deci nu vedea vreun folos carnal în scena cu șerpi nedresați. Se așeză
la picioarele patului și se puse pe plâns. I se facu milă de sine, de
neputința de a ucide o clientă, cu dorințele sale blocate de codul penal.
Iși așeză în târziu o mână grea pe fruntea Laetiției
și îi ceru să se îmbrace castă, cu haine strânse de băiat de corp,
în amintirea chefurilor viciioase, absconse, când el se deghiza transpirat,
poftiicios, bălind ca un lup flămând, în regină și toți îl fluierau adverbativ,
admirativ,atributiv, gemând dupa perdele..