când încep să adorm parcă pleacă o mașină silențioasă
în noapte
cu playerul pronit
și cafeaua în suportul ei
aburindu-mi nările
mă rătăcesc de obicei într-o metropolă
în care studiez un timp reclama la un pub
sau neonul de lângă o bancă
atrag suficientă mizerie
și rulez fin pe arterele fostei zile
atent ca animalele de pradă la detalii
inima mea e acum neagră
eu sunt dependent de noapte
filmul devine transparent
ca o frână puternică înainte de zebră
un tir mă izbește frontal
rup balustrada podului cad
într-un râu de venin
în timp ce încerc să respir
dispar trotuarele
magazinele blocurile parcările vilele
sosesc pe un dig pustiu
probabil aici îmi e
conform științei
ultimul vis
niciodată nu reușesc să iau un amărât de taxi
din ziua în care intram cu tine în brațe iarna asta