când eram mică
numele meu era diana

diana e așa un fel de
scuză pentru toate neîmplinirile
din copilărie pentru toate
crăciunurile în care stăteam lângă molid
și-i strângeam acele și nu știam decît o colindă
/o cîntam în fiecare an pentru mulți
oameni bătrîni nu erau nici orbi
nici surzi zâmbeau din cînd în când/

era ca într-un bloc de garsoniere

/doar mama stătea o zi întreagă lângă un cuptor pe fața de masă erau niște pătrate
mari cu flori roșii în centru lucind de atîta curățenie
luceau ca soarele de la becul de 75 de wați
se mai vedeau doar micile
tăieturi de cuțit și
la colțuri un pic din lemnul presat/

...

pînă când am crescut m-a chemat diana

mă duceam la școală
traversam o cale ferată
aveam teniși cu șireturi negre

stăteam uneori și număram vagoanele
mama mă aștepta acasă
la șapte fără un sfert

mă trimitea des să-i cumpăr ulei vărsat
într-o sticlă de doi litri
urâtă aproape opacă

...

de curînd mi-am făcut cont pe facebook
dar acum nu mă mai cheamă diana
nu mă mai cheamă