ninge în pomi ca în părul creț al unui copil

atât îmi amintesc că ai spus, apoi, cum așteptam

dumnezeu știe ce

( mă loveai încet, trezește-te, să scuturăm pomii și te făceai că mergi să deschizi ușa )

am înțeles, deși cu greu cineva mai înțelege ce a visat, doar frânturi

că eram cel în părul căruia ningea

te așteptam pe o bancă nenorocită și soarele cât un pumn de ocnaș

ardea fulgii în zborul lor peste nodurile pielii

mai aveam până să plec totuși trupul meu crud îngălbenise devreme

iată, respir, am spus, hai să vedem cum ninge pe străzi