ţinea doi greieraşi în palmă, ai grijă mamă, i-am spus, îi striveşti
apoi femeia lungă ieşind din mormanul de frunze
s-a strâns lângă noi ca şi cum ne-am fi cunoscut pe drum

mereu am crezut că omul se-mpuşca lângă un zid alb, dar execuţia e cu mult mai măruntă
e ziua în care faci prima confuzie între o ceaşca răsturnată şi ceva total neasemănător
e ţipătul acela prea verde pentru foc, e mâna mea tremurând
deasupra lămpii pentru-o atingere închipuită cu totul altfel

şi nu mi-e sete, mă trezesc noaptea să umblu
de la un capăt la altul al casei ţăcănind cu un pix cum mi-aş scrie în palmă
ştiu oricum c-am să uit, ştiu trosnetul lemnului când începe s-acopere
cum m-aş vârî sub pat îndesându-mă să caut
un ciorap şi-o pereche de greieri
de care chiar nu-mi pasă, copilule, i-am spus
i-am spus de-atâtea ori

uite ce fac, doar uită-te cu atenţie
în mâna stângă duc un copac cu rădăcinile în sus
nu-i fiindcă pot visa pe orice scaun care legănă, nu-i fiindcă umblu noaptea ca o bilă cu tuş
încerc figura aceea în care smulgi chiuveta şi-o arunci deodată prin zid

femeia lungă ieşind din mormanul de frunze
abia atunci a ridicat ochii de fum
ca şi cum în sfârşit aş fi reuşit o ruptură
suficient de mare
exact prin ea