trag uşa după mine cum aş pune un petic
acolo-i tot ce-am respirat de curând
atâtea lucruri plutesc şi-apoi pleacă pe-un raft
nu mă doare nimic, ar trebui să pot ţine în aer, ceva
care să bată foarte repede din aripi

spectacol, o, da
am să-ţi spun despre mâna întinsă din tren şi fetiţa
care-şi pierduse cangurul jegos iar în urmă
frunzele alea se roteau liniştit peste pietre
nici măcar nu cădeau

nici pământul nu-i tocmai pământ, şi el are-o aripă ruptă
fug după el cu-atâta milă, să-l prind în căciulă
şi-ncerc să duc
fără să clatin, altfel cum s-ar face
că a murit un lăstun ciocnindu-se de geam
că s-a lipit o frunză de asfaltul ud şi la acelaşi geam
s-a aprins o lumină

spectacol, o da,
deşi n-am să merg pe-o sârmă bine întinsă, pentru nimeni
voi apuca de-un colţ şi voi smuci deodată invers
într-o zi
vei vedea în sfârşit o femeie pe stradă