Poarta serii
închise în lumină
ochiul Măiestrului...

Orgoliu

somnul trezi muzele
adormite de-un descântec al danaiadei,
păsările din văzduh
întoarseră acasă fiul risipitor,
vrajitoarea binecuvântă,
ca-n fiecare noapte,
coloana sărutului,
adam şterse lacrimile prinţesei
îngenunchiată lângă
cuminţenia pământului,
care născu primul strigăt
de la începutul lumii:
Ecorseu

Pogany
cuprinsese o pană in zbor
şi aşezată pe-un scaun al nerostirii,
cu tâmpla în mână,
trimitea o scrisoare eternităţii,
cocoşii tocmai cântau a treia oară

Miracol

Măiastra
templuind infinitul coloanei
legăna nemişcat
tăcerea ...
în pântecul ei izvora
dimineaţa

Mă zidea...

(Cântece violete)