Trebuie să uiţi
singur obligă-te s-o faci,
nimeni nu-ţi spune cum şi de ce.
Viaţa din obiecte-i iluzie perfidă,
te agăţi de o creangă uscată
ca un spânzurat de norocul divin.

Poate reuşeşti pe altă cale
ieşirea din cadavrul în care ai intrat,
cu clipele răsucite de singurătate şi depresie.
Eşti o maşinărie uzată, aruncată pe maidan,
până se găseşte cineva care-i vede rostul,
o meştereşte cu pricepere metalică
încât începe viaţa să curgă din ea
cu o inimă de om.