ar fi trebuit
fereastra să fie lăsată cu urmele ei
de vânt, de praf, de ploaie, de sudoare,
minciună i-a fost păsării al cărei zbor s-a izbit şi s-a frânt
de apa sticlei curată nebunie a unui îndemn
acea căldură iluzorie căminul
în care focul nu a fost aprins niciodată

tot mai rar ritmul fanat
bolero valuri îşi rotesc horbota fină
cârciuma sudamericană din secolul trecut
numai în vis
glasul
timbrul răguşit
să mă ridic, să urc treptele alea
în vasul plin cu apă timpul atârnă greu
fiecare treaptă...

pe ţărm
ultima flamă se ridică deja istovită din mare
ziua cu miros şi culoare de toamnă
treptele dor spre acea geometrie imposibilă
fereastra