dincolo de gardul viu
era pământul ţuguiat precum capul unui prunc
ieşind din cristelniţă să respire
să se boteze cu floare de măr
risipă de soare şi ploaie

ultima oară am deschis poarta larg
cu smerenie
nu am mai călcat iarba
aşa cum lehuzele nu intră în biserică
am lăsat doar fluturii
să le pâlpâie umbra pretutindeni
cât timp pământul încă strigă
mamă eu sunt fiica ta